In pas de reverenta – Discurs de 1 Decembrie

The Main Public Library in Krakow, December 1st, 2009

Despre devenirea și nașterea poeziei în trupul unei limbi străine

Discurs ținut de Alina Alens,

cu ocazia lansării cărții sale de poezie și a zilei naționale a României

1 Decembrie 2009

la Biblioteca Județeană din Cracovia

Versiune de traducere a primei poezii din volumul „The Incomplete Fantasy We Call Love”

Alina Alens

Când dragostea îmi împrumută glasul

În care colț, te-am întrebat aseară-n vis,

Se-ascunde, dincolo de șoaptă, glasul meu?

Ești tu aceea care mă va învăța să îmi găsesc în rătăcire vocea?

Pierdut în tunet și tumult, și în castele de cuvânt,

Cum părăsește glasul meu tăcerea?

„De cântec glasul tău e-ademenit.”

Răspunsul tău, în vis, m-a liniștit.

Ecoul gol din gândul rău,

Ecoul plin de gând venin,

Ecoul care mi-a răpus orice răspuns,

De el m-ascund și glasul mi-l feresc,

Ascult atent.

Când glasul nu-l aud, mă tem că l-am pierdut deja,

Mă tem că nu-l voi mai găsi în nici o șoaptă.

E un mister când glasul meu dispare,

E o minune când îl regăsesc.

Am început, deja, să cânt…

Cracovia, 2007

Rădăcini

Glasul, ființă a poeziei și a cântecului, trup al cuvântului scris și rostit, se leagă pentru mine foarte strâns de dragoste.

„Incompleta fantezie pe care o numim dragoste,” publicată la sfârșitul lunii aprilie, 2009, a fost scrisă în aproximativ două luni, de la mijlocul lunii mai până în 17 iulie, 2007, la opt luni după venirea mea în Cracovia.

Deși scriu în limba engleză, rădăcinile pe care le revendic aparțin în esență, părții mele de Românie și Polonie. De la mamă am dobândit, cred, puterea cuvântului, de la tată, liniștea și cântecul. Numele pe care l-am primit de la părinți, Cîrlănescu, este un nume foarte respectat în orașul în care m-am născut, Sfântu Gheorghe. La fel ca tatăl meu, Nicolae, mama mea, Florica, a studiat Dreptul. Ambii părinți au lucrat la Prefectura Județului Covasna. Tatăl meu, fidel acestui loc de muncă până în ultimul moment, a fost, pe rând, jurist, șef de birou, secretar general și subprefect. În cei 39 de ani de muncă, a câștigat respectul tuturor celor cu care a colaborat. De aceea simt, poate, un sentiment de familiaritate când traversez Plac Wszystkich Swietych, unde își are sediul instituția similară prefecturii din România, Zarząd.

Numele Alens s-a născut în 2007, odată cu poeziile. Este inspirat de o melodie familiară: Ali…, Ale… – așa ne chema tata pe mine și pe sora mea, Alexandra. Care sunet e mai frumos, m-am întrebat, decât melodia din numele copiilor tăi? Așa am ales acest pseudonim, adăugând „n” din Alens de la inițiala tatălui meu.

Alina Cîrlanescu s-a născut în România. Alina Alens s-a născut în Cracovia, câteva luni după mortea tatălui meu. Este un pseudonim prin care îl onorez și care mă onorează. ALENS este și numele proiectului meu muzical, pe care l-am inițiat la întoarcerea mea în Cracovia, pentru cel de-al doilea an la rând, în octombrie, 2007.

Reîntorcându-mă la rădăcini, trebuie să menționez câțiva dintre mentorii mei de-a lungul timpului petrecut în România.

Profesoara mea de limba și literatura română din liceu, Marianne Iliescu, este un om de litere cu o memorie fantastică. La fiecare lecție din timpul liceului Marianne Iliescu făcea dovada unei mari subtilități analitice. De la ea care am învățat, din liceu, teorie literară și istorie literară cu multiple trimiteri la literatura universală, materii pe care studenții le studiază în primii ani la Facultatea de Litere. Doamna Iliescu are abilitatea rară de a stoca informații. Ceea ce era remarcabil era faptul că modalitatea dumneaei de memorare și rememorare era caietul sau cuvântul nostru. Noi notam ceeea ce spunea, iar ea alegea la început de lecție o persoană care reproducea comentariul ei anterior. În acest fel se oglindea pe sine prin noi, iar discursul ei se contura liber, cu continuitate și naturalețe, fără nici un alt ajutor mnemotehnic.

Prin ea am ajuns, în anul III de Facultate, la Cluj, să mă apropii de doamna Profesor Doctor Universitar Carmen Vlad. Soțul doamnei Vlad a fost conducătorul lucrării de doctorat a doamnei Iliescu, iar relațiile dintre cele două familii erau foarte strânse, în ciuda distanței dintre orașele în care locuiau și lucrau, Sfantu Gheorghe și Cluj. Dacă aș încerca să o descriu într-un cuvânt pe doamna Carmen Vlad, aș alege cuvântul „regalitate”, cu sensul de demnitate, prestigiu și eleganță. Partea mea de Românie îmi vorbește prin multe voci – cele din familie, vocile de prieteni, profesori, oameni de cultură, dar printre vocile pe care nu le pot uita se numără cea a doamnei Carmen Vlad și a unei persoane pe care nu am întâlnit-o niciodată, dar pe care am ascultat-o cu mare interes la televiziunea națională, unde prezintă în continuare, cred, emisiunea „Nocturne,” Marina Constantinescu.

În 2003 am început stagiul de student doctorand sub conducerea doamnei Carmen Vlad. Cercetarea mea ținea de domeniul lingvistică și semiotică. În toamna aceluiași an, 2003, am început să lucrez ca profesor titular de limba engleză la Școala „Emil Isac” din Cluj. Au urmat un alt Masterat și o bursă în Anglia. Îmi amintesc vorbele tatălui meu la plecarea în Anglia: „Ăsta e biletul tău. Să zbori departe.”  În primăvara anului 2006 am devenit membru AIESEC și câteva luni mai târziu zburam spre Cracovia, unde urma să încep stagiul de un semestru ca profesor de engleză la Jagiellonskie Centrum Językowe. Acel prim semestru s-a prelungit la un an, doi (studenții nefilologi studiază doi ani de engleză în Facultate), apoi trei. 2009 este cel de-al patrulea an al meu în Cracovia.

Cum s-a născut „The Incomplete Fantasy We Call Love”

Poate părea ciudat, dar prima mea carte de poezii m-a luat prin surprindere, de la bun început, ca și acest oraș, Cracovia, de altfel, despre care nu știam foarte mult. Coincidența face că familia Vlad, doamna Carmen și domnul Ion Vlad, au petrecut, la rândul dumnealor, o perioadă de timp în Cracovia, unde au predat limba română. De aceea s-au bucurat la aflarea veștii că voi lucra în Cracovia un semestru și nu au fost surprinși de decizia mea ulterioară de a prelungi această ședere. De la început mi-au recomandat cu căldură acest oraș, care îi cucerise și pe ei cu câțiva ani mai devreme. Doamna Vlad stabilise o legătură de prietenie în Cracovia cu doamna Joanna Porawska, astfel că acest nume nu mi-a rămas străin. Coincidență, sau nu, înainte de a o cunoaște pe doamna Porawska, l-am cunoscut pe fiul dumneaei, la o prezentare a organizației non-guvernamentale care a facilitat venirea mea in Cracovia – o prezentare AIESEC, la Akademia Ekonomiczna.

Datorită ambianței prietenoase de la Centrul de Limbi Străine unde lucrez și în prezent – unde am fost recrutată de doamna Małgorzata Swiątek (persoana care a solicitat  prezența mea în Cracovia în vara anului în care Centrul de limbi străine a inițiat un contract de colaborare cu organizația AIESEC, 2006), și datorită mediului internațional al celorlalți „trainees” AIESEC, am descoperit în Cracovia un mediu fascinant și cosmopolit.

Cracovia pe care am început să o descopăr în toamna anului 2006 era pentru mine în același timp o parte reprezentativă a Poloniei și a întregii lumi. Asemenea corabiei care traversează mări străine, ape necunoscute, în căutarea unor țărmuri noi, pluteam în Cracovia mea, expolrând, învățând, crescând ca prințul din povești, într-o lună cât alții într-un an.

Limba română este o limbă romanică.  Faptul că ea conține elemente slave nu ușurează semnificativ înțelegerea, astfel că, m-am pomenit exilată lingvistic de limba polonă. Un scriitor într-o țară cu o limbă pe care nu o vorbește și, mai mult decât atât, un scriitor care nu folosește limba sa maternă în scrierile sale este un caz curios pentru critici, editori și pentru unii cititori. Ar putea fi foarte bine un scriitor mut, fără voce, fără cititori, dacă ar fi să gândim din perspectiva unei singure limbi – cea neutilizată de scriitorul în cauză. Am fost întrebată de ce scriu în engleză sau de ce țin atât de mult să public această carte în Cracovia.

Am presimțit dinainte acest șuvoi de întrebări, neîncrederea, îndoiala. Piedici reale pentru mulți, însă eu nu le-am perceput ca atare. Această carte, pe atunci manuscris, e, recunosc, un caz aparte. În opinia mea, însă, limba pe care o utilizez sparge limite, șterge bariere, reunește oameni din culturi diferite și facilitează înțelegerea și comunicarea.

Tot un caz aparte ar putea părea și decizia lui Jan Szutkowski, poet, cu pregătirea unui psiholog și muzician, de a traduce în polonă poeziile din „The Incomplete Fantasy We Call Love” după doar două scurte întâlniri la o cafea, în timpul Academiei Internaționale de Jazz organizată în Cracovia in iulie 2008. Decizia lui s-a născut, este concluzia mea, sub imperiul muzicii, una dintre formele esențiale ale comunicării umane translingvistice. De la ea, de la marea comunicabilitate a muzicii, aveam să descopăr ceva mai târziu, am împrumutat dez-limitarea, spargerea barierelor lingvistice. O dovadă în plus, doamna Doctor Agnieszka Korycinsk-Huras, pe care am avut plăcerea să o cunosc, prin intermediul unui fost student, în vara anului 2008, a decis, în urma lecturii textelor mele în limba engleză, să sprijine publicarea acestui volum. Atât eu cât și Jan Szutkowski am avut suportul acestui om extraordinar, care nu încetează să se dăruiască pe sine celorlalți. Îi suntem recunoscători pentru încredere și apreciere și pentru comunicarea de dincolo de cuvânt.

În modul în care gândesc, în ceea ce scriu și compun, muzica e cheia.

Acest adevăr esențial care transpare din munca mea ca profesor de engleză, din relaționarea cu ceilalți, din deschiderea și franchețea pe care îmi doresc să o inspir ca autor de versuri, proză, sau compozitor, a început să capete claritate odată cu maturizarea mea artistică, odată cu nașterea Alinei Alens, la câteva luni după sosirea mea în Cracovia.

Este Cracovia orașul-amprentă în prima mea carte de poezii? A fost necesar să includ în ghidul de lectură: „A se citi în Cracovia sau închipuindu-te în Cracovia”? La ambele întrebări răspund cu un „DA” apăsat. Ca spațiu al dezvoltării mele spirituale, Cracovia va avea întotdeauna un loc special în tot ceea ce fac. Este orașul care m-a readus mie și mi-a readus aminte de muzica pe care o purtam. De aceea intenționez să dau ca titlu primului meu album muzical numele „Back to Myself” – reîntoarcerea la sine.

Dar să revenim la prima mea carte.

S-a întâmplat să fie o carte de poezie.

Alina Szczepanek cunoaște un detaliu neștiut de alții, acela că m-am pomenit scriind poezii atunci când credeam ca lucrez la un roman. Acest roman, inspirat din primul meu an în Cracovia, va exista. Sperăm să publicăm, cu suportul unor instituții din Cracovia, o ediție în engleză, română și, de ce nu, în polonă, a acestei cărți și sperăm să vă avem alături în decembrie 2010, când am dori să vă vorbim mai multe despre el.

Poeziile din prima mea carte sunt rezultatul unor căutări existențiale și al unui tumult interior, care ieșea uneori de pe scala Richter. Ele au fost scrise în variante pe care le-am eliminat succesiv, alegând forma și cuvintele cu cel mai puternic impact asupra mea. Nici una dintre aceste poezii nu a scăpat acestui exces de amprentare sufletească. Dragostea e cea care a purificat, adesea prin suferință, dincolo de dezamăgiri, până la esență, fiecare vers.

Figura de stil în care trăiesc, respir, visez și mă trezesc, ca scriitor, veți observa, este metafora. Metafora e forma în care topesc într-o pastă fluidă cuvintele. Am ales de cele mai multe ori cuvinte mici, pentru a exprima adevăruri mari. La fel ca viața, muzica sau dragostea, comunicarea interumană nu are nevoie de mai mult.

S-ar putea ca poeziile pe care le-am scris să se transpună în romanul pe care îl voi scrie. S-ar putea ca acest romanul să se transpună în poezie. Oricum ar fi, deasupra sau dedesubt va fi întotdeauna muzica, vocea, înțelese ca metafore.

Muzica mea nu e muzica altcuiva, la fel cum cuvântul pe care îl aleg e diferit de cuvântul ales de altcineva. Dincolo de diferențe insignifiante, prin filtrul gândului bun, am încercat să mă înțeleg și am încercat să-l înțeleg pe cel de lângă mine.

Dacă nu am fost deplin înțeleasă, mă aștept ca sămânța gândului bun pe care am sădit-o în cuvântul scris să înflorească în adevăr mai târziu… Mă veți găsi aici, așteptând cu răbdare primăvara din privirea voastră.

Vă mulțumesc pentru atenție!

December 3, 2009 | Categories: Event, pe romaneste, The Irreverence of Krakow, The Irreverence of Poetry Writing | Tags: Alina Alens, Alina Somandroiu, Asociatia Polono-Romana, Biblioteca Judeteana din Cracovia, TPR | 2 Comments